Monday, January 6, 2014

Sunt ferm convins ca vom obtine liberalizarea regimului de vize. Cunosc bine faptul ca Republica Mol

Ziarul de Gardă » Filat: R.Moldova va obține regim liberalizat de vize în primăvara anului 2014
R. Moldova va obține regim liberalizat de vize cu UE pe parcursul mandatului actualului Parlament European, care expiră la sfârșitul lunii mai, a declarat luni fostul short hair cuts premier moldovean și liderul Partidului short hair cuts Liberal Democrat, Vlad Filat, citat agerpres.ro.
Acesta a adăugat că R. Moldova ar urma să semneze Acordul de asociere cu UE, care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, până la sfârșitul lunii septembrie 2014. Filat a precizat că liderii europeni le-au promis liderilor de la Chișinău acest lucru, după parafarea Acordului de asociere cu UE, care a avut loc vineri la Vilnius. ‘Avem acest parcurs pe care trebuie să-l urmăm și să primim aceste short hair cuts beneficii. Dar va trebui să muncim și mai responsabili, să fim și mai hotărâți și sunt sigur că vom realiza aceste obiective’, a declarat Filat.
Vlad Filat a sugerat că autoritățile separatiste din regiunea transnistreană s-ar opune procesului de integrare europeană a R. Moldova fiind forțate din exterior. ‘Ori nu există dorință de a înțelege (beneficiile integrării europene, n.r.), ori există rugăminte din afara țării ca să nu înțeleagă’, a declarat Vlad Filat.
Referindu-se la discuțiile despre ineficiența Parteneriatului Estic și a Summitului de la Vilnius, Filat a opinat că UE este interesată de dezvoltarea acestui short hair cuts program și în viitor. ‘Cel mai important lucru este că UE, în prezența conducătorilor statelor membre prezenți la summit, au demonstrat o unitate exemplară ce ține de poziția lor față de Parteneriatul Estic. În consecință, politica UE va fi și mai consolidată și mai eficientă. Acest lucru este mai important decât amânarea semnării acordului de către Ucraina’, a declarat fostul premier al R.Moldova. AGERPRES
Sunt ferm convins ca vom obtine liberalizarea regimului de vize. Cunosc bine faptul ca Republica Moldova si-a facut tema pentru acasa cu brio si oficialii europeni sustin Republica short hair cuts Moldova in acest sens. Socot ca Gherman, Leanca, Filat, Corman, merita tot respectul cetatenilor.
Lenin — Presa nu trebuie să fie numai un propagandist colectiv şi un agitator short hair cuts colectiv, ci şi un organizator colectiv al maselor ( http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Lenin ) Cetăţeanul citind informaţii de laudă despre Filat, cît de european este el, viitorul bun desenat de Filat; cititorul short hair cuts prelungeşte de a fi MANIPULAT. S-a uitat că Filat venind short hair cuts din România nu s-a dus cu forţile, de atunci declarate, proromâne, împotriva politicii Rusiei, dar a fost la prihvatizare short hair cuts cu P.Lucinskii — cel mai mare funcţionar comunist (deci antiromân, antieuropean short hair cuts şi prorus) în conducerea urss la Moscova short hair cuts pînă la 1991. S-a uitat că Filat în 2007 special formează P.LIBERAL D.M., dar cu doctrină conservatoare (?), pentru a destrăma forţile proromâne, proeuropene, anticomuniste — PL cu Chirtoacă şi PNL cu deputata Pavlicenco S-a uitat că Filat prin împotrivirii conlucrării în Alianţa INTEGRĂRII EUROPENE 1 şi 2 a destrămat aceste Alianţe S-a uitat că pe 13 februarie la ora 13 în 2013 Filat face Declaraţie de destrămarea AIE-2, învinuindu-l pe Plahotniuc. Voronin recunoaşte că s-a înţeles cu Filat de alegeri anticipate în luna mai. Ghimpu pleacă de mai multe ori la Bruxelles. Filat organizează prin fostul consilier a lui P.Lucinskii, Hadîrcă, trădarea în PL. Leancă, la indicaţia lui Filat, formează Guvernul cu Plahotniuc şi Hadîrcă, short hair cuts înlăturîndu-l pe Ghimpu de la guvernare S-a uitat că Guvernul lui Filat a prejudiciat Banca de Economii cu 1 mlrd. 300 mln lei, peurmă a prihvatizat BEM şi Aeroportul Chişinău pentru ruşi S-a uitat că dupa 3,5 ani de guvernare a lui Filat şi 0,5 ani de guvernare a lui Leancă cu lozinca short hair cuts Moldova fără Voronin în sondaje Voronin e cel mai apreciat politician şi PCRM are mai mulţi susţinători ca PLDM+PD+ Hadîrcă & CO împreună, şi cu lozinca Moldova fără sărăcie short hair cuts cetăţenii RM au rămas la fel de săraci, sau poate mai săraci ca pe vremea lui Voronin short hair cuts S-a uitat de pragmatismul lui Filat cu Smirnov, Şevciuc, Formuzal prin care Filat a întărit acele regimuri de la Tiraspol şi Comrat. Cu ce e mai bun Filat ca Voronin, Plahotniuc? Că este pragmatic şi ştie cînd şi ce lozinci să folosească pentru short hair cuts a MANIPULA short hair cuts cetăţenii cu ajutorul mass-media? Nu cred că jurnaliştii experementaţi nu înţeleg că prin aşa articole short hair cuts se MANIPULEAZĂ cetăţenii pentru a fi votaţi pe viitor aceiaş politicieni care au însărăcit cetăţenii RM, au întărit forţile antieuropene de la Tiraspol şi Comrat. Filat, cînd i-a fost convinabil a întărit relaţiile cu CSI, şi acuma cînd lui personal este convinabil spune că este proeuropeni. Prin MANIPULAREA cetăţenilor încă mulţi ani înainte vom fi conduşi de oligarhii care au însărăcit cetăţenii trei Vlazi — Voronin+Filat+Plahotniuc cu partidele lor personale PCRM+PLDM+PD De Gardă pentru MANIPULARE !?
  06.01    Dacă simți româneș

No comments:

Post a Comment